Firmele din Bacău pot obține granturi de până la 300.000 de euro. Înscrierile încep în septembrie

0

Microîntreprinderile din județul Bacău vor putea solicita finanțări nerambursabile cuprinse între 100.000 și 300.000 de euro pentru investiții, printr-un nou apel destinat firmelor din Regiunea Nord-Est. Proiectele vor putea fi depuse începând cu 28 septembrie 2026, prin platforma MySMIS2021.

Programul, intitulat „Investiții pentru modernizarea microîntreprinderilor – Apel 2”, se adresează companiilor din județele Bacău, Iași, Suceava, Botoșani, Neamț și Vaslui. Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a publicat deja varianta oficială a Ghidului solicitantului.

Până la 300.000 de euro pentru o firmă

Bugetul total al apelului este de aproximativ 20,37 milioane de euro. Din această sumă, peste 17,3 milioane de euro provin din fonduri europene, iar aproximativ 3,05 milioane de euro sunt asigurate de la bugetul de stat.

Fiecare proiect eligibil poate primi un ajutor de minimis cuprins între 100.000 și 300.000 de euro. Firma beneficiară trebuie să contribuie cu minimum 10% din valoarea cheltuielilor eligibile și să suporte integral eventualele cheltuieli neeligibile.

Perioada oficială de depunere a proiectelor este:

28 septembrie 2026, ora 14:00 – 28 octombrie 2026, ora 14:00.

Cererile vor fi transmise electronic prin MySMIS2021.

Ce firme din Bacău pot solicita finanțarea

Programul este destinat microîntreprinderilor. Potrivit condițiilor publicate, solicitantul trebuie să fie o societate comercială cu sediul social în Regiunea Nord-Est și să se încadreze în categoria microîntreprinderilor, adică să aibă mai puțin de 10 salariați și o cifră de afaceri anuală netă sau active totale de cel mult 2 milioane de euro.

Pentru proiectele depuse în 2026, firma trebuie, între altele, să fi fost înființată cel târziu la 3 ianuarie 2025, să fi înregistrat profit din exploatare la 31 decembrie 2025 și să nu fi avut activitatea suspendată în anul 2025 sau în cursul anului 2026.

Este necesar și ca întreprinderea să fi avut, în anul 2025, un număr mediu de cel puțin un salariat.

Locul de implementare a investiției poate fi atât în mediul urban, cât și în mediul rural, cu condiția să fie situat în Regiunea Nord-Est.

Ce afaceri sunt eligibile

Lista activităților care pot primi finanțare cuprinde peste 400 de domenii de activitate. Printre exemplele menționate în documentație se află:

  • firme de software;
  • transport rutier de mărfuri;
  • transport de persoane;
  • brutării și patiserii;
  • saloane de coafură și înfrumusețare;
  • centre de fitness;
  • grădinițe și servicii pentru educație;
  • agenții de turism;
  • producători de băuturi și alte activități de producție.

Un proiect poate include unul sau mai multe coduri CAEN eligibile, dacă activitățile se completează sau se dezvoltă reciproc. Solicitantul trebuie să indice în cererea de finanțare și în planul de afaceri codul CAEN predominant al investiției.

Ce poate fi cumpărat cu banii europeni

Finanțarea poate fi utilizată pentru modernizarea sau extinderea spațiilor de producție și prestări servicii, achiziția de utilaje, echipamente tehnologice, mobilier, echipamente informatice și alte mijloace fixe.

Sunt eligibile și investițiile în sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, inclusiv panouri fotovoltaice, sisteme solare termice sau pompe de căldură.

Programul permite și cheltuieli pentru brevete, licențe, mărci comerciale și programe informatice, precum și investiții în marketing, branding, servicii social media și digitalizarea activității firmei.

ADR Nord-Est pune la dispoziția firmelor și un instrument online de autoevaluare, prin care solicitanții își pot estima punctajul înainte de depunerea proiectului. Rezultatul are însă caracter orientativ și nu garantează acordarea finanțării. Pragul minim de calitate este de 70 de puncte, iar proiectele vor fi selectate competitiv, în limita bugetului disponibil.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.