Golden Buzz pentru doi băcăuani, la Românii au Talent

1

În cadrul ediției de vineri (22.03.2024), o echipă formată din 5 tineri talentați și muncitori au impresionat atât juriul de la Românii au Talent, cât și o țară întreagă printr-un moment inedit de Calisthenics.

Calisthenics este o formă de antrenament în care îți folosești greutatea corporală pentru a construi mușchi și a-ți mări forța, prin antrenarea mai multor grupuri mari de mușchi simultan.

Printre cei 5 „fantastici” sunt și doi băcăuani, Lupu Adi (25 ani) și Lilă Alexandru (20 ani), ambii cu domiciliul în comuna Răcăciuni.

Mihai Bobonete a rămas fără cuvinte în urma acestui moment fenomenal, arătându-și aprecierea printr-un gest suprem: butonul Golden Buzz. 

Lupu Adi este student la Facultatea de inginerie, Universitatea ,,Vasile Alecsandri”, din Bacău, iar Lilă Alexandru este student la Universitatea Națională de Arte ,,George Enescu”, din Iași. Cu toate acestea, ei reușesc să se antreneze zi de zi pentru a deveni cei mai buni. 

Lupu Adi a reușit în 2023 să cucerească titlul de VICECAMPION NAȚIONAL.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.