Gica Hagi implineste 50 de ani

0


Fotbalul românesc îl sărbătoreşte astăzi pe Gheorghe Hagi, care aniversează 50 de ani. Şi acum, Regele rămâne golgeterul echipei naţionale şi este printre puţinii jucători care au evolut pentru Real Madrid şi Barcelona. Cele mai multe trofee din carieră le-a adunat la Galatasaray. În România, Hagi a ieşit de trei ori campion cu Steaua.

Astăzi, 5 februarie, fotbalul românesc îşi sărbătoreşte Regele. Gheorghe Hagi a împlinit 50 de ani, iar, aproape toată viaţa lui a fost legată de terenul de fotbal. A debutat în fotbalul mare la doar 17 ani şi 7 luni. “Deja, la 17 ani, se știa de Gică.”, își amintește Belodedici.

n 1990, Hagi a făcut pasul spre străinătate. A semnat cu Real Madrid, unde a evoluat două sezoane. A jucat şi pentru rivala Barcelona, nu înainte de a bifa două sezoane în Italia, la Brescia. Şi-a încheiat cariera la Galatasaray, în 2001, după cinci sezoane în care a cucerit patru titluri, două Cupe, două Supercupe, Cupa UEFA şi a doua Supercupă a Europei din carieră. Liderul Generaţiei de Aur, Hagi a participat alături de naţională la trei campionate mondiale şi la trei europene. Şi acum, la 50 de ani, rămâne liderul marcatorilor din istoria tricolorilor.

“Împlinesc 50 de ani, sper să împlinesc cât mai mulți și mai încolo să trăiesc mult!”, a spus Hagi, care-și aniversează ziua în cantonament, în Turcia, alături de elevii săi de la Viitorul.

Sursa: digisport.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.