George Maior, şeful SRI, anunţă că va demisiona după alegeri

0

George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, a anunţat vineri că va demisiona după alegerile prezidenţiale, întrucât își pune mandatul la dispoziția viitorului președinte.  Acesta a mai anunțat că noul șef al statului va trebui să facă o evaluare a activității pe care el a depus-o în fruntea SRI.
„Deloc nu ar trebui să se implice serviciile secrete, ca să fie clar. Vedeţi, în contextul fiecărei campanii electorale, discursul politic aduce în atenţie, din nefericire, şi serviciile de informaţii. Din punctul de vedere al propriului meu serviciu, vă garantez că stă deoparte de această luptă politică, ne interesează să ne facem treaba bine. În ce mă priveşte, se vehiculează, nu a venit dinspre mine acest lucru, în legătură cu evolutia mea politică, nu e cazul, nu mi s-a propus niciodată şi nu am discutat cu nimeni ideea de prim-ministru, ba, dimpotrivă, eu cred că e normal ca viitorul preşedinte să decidă în privinţa serviciilor de informaţii. Din punctul meu de vedere, voi merge spre noul preşedinte, îmi voi prezenta demisia şi el va decide dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu să continue sau nu”, a declarat Maior.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.