Gelu Panfil, candidatul Forței Civice Bacău la alegerile europarlamentare

0

Partidul Forța Civică și-a definitivat lista de candidați pentru alegerile europarlamentare programate la 25 mai. Ea a fost deja înscrisă la Biroul Electoral Central (BEC). Organizația județeană Bacău este reprezentată de avocatul oneștean Gelu Panfil, președintele interimar al acesteia. Într-o conferință de presă organizată joi la sediul partidului, Panfil  a explicat mecanismul electoral gândit de conducerea centrală la întocmirea listei, dezvăluind – totodată – numele noului președinte al organizației județene de tineret: Lucian Checheriță. 

Panfil a declarat că primii 1o candidați au fost desemnați de președintele Mihai Răzvan Ungureanu, iar de la locul 10 în jos sunt reprezentate pe listă organizațiile județene ale Forței Civice. În funcție de procentul obținut la scrutinul din 25 mai, organizațiile județene vor putea accede pe locurile eligibile, conducerea centrală apreciind că un scor de 5 la sută este mic raportat la potențialul real al partidului. „Conducerea centrală a partidului a stabilit o modalitate inedită de accedere pe locurile eligibile. E o competiție în interiorul partidului în acest moment, pentru cine obține cel mai bun scor. Există un mecanism prin care cei care au obținut cele mai bune rezultate să acceadă pe locurile eligibile. Pentru noi, ca si pentru președintele Mihai Răzvan Ungureanu, a trece de pragul electoral este prea puțin”, a declarat Panfil. El a mai spus că MRU se va retrage de pe poziția 1 după alegeri, prezența sa în listă având rolul de a tracta partidul spre un scor optim.

În perioada următoare, Forța Civică va demara în județ o acțiune de împărțire de cocarde tricolore, în semn de solidaritate cu românii din Basarabia (Rep. Moldova) și Transnistria. În paralel, partidul va organiza o colectă de carte în limba română, urmând ca volumele adunate de la băcăuani să fie transportate peste Prut. Acțiunile se vor desfășura în toate județele țării. „Așteptăm în acest week-end donații de cărți din partea băcăuanilor. Forța Civică derulează campania Cărți, nu arme!, în cadrul căreia vrem să donăm copiilor din Republica Moldova și Transnistria cărți în limba română. Vrem să facem o politică a bunului simț, iar în perioada următoare să aducem în partid inclusiv persoane publice”, a declarat Lucian Checheriță, noul șef al organizației de tineret a Partidului Forța Civică.

Conform datelor transmise de BEC, 15 formațiuni politice au intrat oficial în cursa pentru alegerile europarlamentare: Alianța Electorală PSD-UNPR-PC, Partidul Democrat Liberal, Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Mișcarea Populară, Partidul Noua Republică, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), Partidul Poporului Dan-Diaconescu, Partidul Dreptății Sociale, Partidul Ecologist Român, Alianța Națională a Agricultorilor, Forța Civică, Partidul Verde și Alternativa Socialistă au depus câte o listă de candidați, în vreme ce Partidul România Mare (PRM) două — de către Corneliu Vadim Tudor, respectiv Gheorghe Funar. Forța Civică a depus lista de candidați miercuri, partidul prezentând peste 217.000 semnături.

„Mă bucur că pe această listă a noastră se află cetățeni români cu o pregătire cu adevărat europeană, români care sunt dedicați idealurilor europene, membri ai partidului Forța Civică în mare majoritate care nu au mai făcut politică până astăzi. Sunt recunoscuți în breasla lor. Toți candidații noștri au studii superioare, sunt ingineri, profesori, medici, economiști, jurnaliști reprezentând generația pe care partidul o reclamă înapoi în politică și înapoi pentru interesul național”, a declarat Ungureanu după depunerea listei de candidați la BEC.

Alegerile europarlamentare se vor desfășura în data de 25 mai, banii pentru organizare fiind deja alocați potrivit declarațiilor vicepremierului Liviu Dragnea. Aceștia provin din fondul de rezervă al Guvernului. Concomitent cu europarlamentarele, în unele colegii uninominale din țară rămase vacante vor fi organizate alegeri parțiale. De asemenea, pentru unitățile administrativ-teritoriale rămase fără primari se vor organiza alegeri la aceeași dată.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.