Gala Invatamantului Bacauan, va avea loc vineri, 07 noiembrie

0

„Gala Învăţământului Băcăuan”, va avea loc vineri, 07 noiembrie 2014, ora 15.00, la Teatrul de Vară ”Radu Beligan”. Circa 500 de elevi, studenţi, profesori, consilieri educativi și directori vor fi premiaţi pentru rezultatele excepționale obţinute în anul şcolar 2013-2014.

Fondul total de premiere la ediția din acest an a Galei este de 237.500 lei, din care 113.305 lei reprezintă sumele obținute din sponsorizări, destinate profesorilor.

”Gala Învățământului Băcăuan” este un eveniment care a debutat în urmă cu șapte ani, din inițiativa Administrației Stavarache, iar de atunci s-a desfășurat în fiecare an. Municipiul Bacău este printre puţinele din ţară în care performanţa educaţională este recunoscută public şi recompensată, Pentru că și bursele şcolare stimulează în mod evident performanţa şi competiţia, municipalitatea va menţine şi în anul următor numărul burselor acordate elevilor băcăuani.

Premiile la ediția din acest an se vor acorda următorilor:

– Elevilor şi profesorilor îndrumători care au obţinut premii şi menţiuni la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale;
– Elevilor absolvenţi ai clasei a VIII-a care au terminat anul şcolar
2013-2014 cu media generală 10 (zece);
– Elevilor absolvenţi ai clasei a XII-a care au obţinut media generală 10 (zece) la bacalaureat, în sesiunea iulie 2014;
– Celor mai buni elevi în anul şcolar 2013-2014 din fiecare liceu/colegiu din municipiul Bacău;
– Directorilor şcoli gimnaziale, licee, colegii din municipiul Bacău, care s-au evidenţiat în managementul educaţional şi dezvoltare instituţională în anul şcolar 2013-2014;
– Cadrele didactice din învăţământul preşcolar, profesorilor de şcoli gimnaziale, licee şi colegii din municipiul Bacău, care au obţinut cele mai bune rezultate în promovarea proiectelor şi parteneriatelor educaţionale în folosul comunităţii băcăuane în anul şcolar 2013-2014;
– Celor mai buni studenţi în anul universitar 2013-2014 de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău şi Universitatea „George Bacovia” din Bacău.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.