La data de 26 decembrie a.c, în jurul orei 19.30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la furtul unui autoturism pe raza comunei Bereşti-Tazlău.
Din investigaţii s-a stabilit că un bărbat de 45 ani, din comuna Bereşti-Tazlău, în jurul orei 18.30 şi-a lăsat autoturismul pe drumul comunal din comuna Bereşti-Tazlău, cu cheia în contact şi a intrat în curtea unui prieten, iar după aproximativ 15 minute a constatat lipsa acestuia.
În urma activităţilor desfăşurate, a fost depistat un bărbat de 26 ani, din Bucureşti, în timp ce conducea autoturismul în cauză pe DJ 118, pe raza comunei Bereşti-Tazlău. Din verificările poliţiştilor a rezultat că bărbatul de 26 ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Tânărul de 26 ani a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat şi fost condus la Spitalul Municipal Moineşti pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge şi stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, iar faţă de bărbatul de 26 ani s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore şi urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti.
A furat un autoturism găsit descuiat şi cu cheia în contact
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News