Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, vor să construiască un centru comercial în Iași, pe o suprafață de 4.6 hectare

1

Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Iași prin care vor intra pe piața închirierii de spații comerciale. Planul prevede dezvoltarea unor spații moderne în apropierea Carrefour Felicia. Deși se află într-o fază incipientă, proiectul a fost confirmat de reprezentanți pentru Ziarul de Iași.

Zona în care va fi construit ansamblul comercial se află într-un proces de reconfigurare urbanistică. În apropiere se află complexul Silk District și viitorul parc de retail al Kaufland, dublat un proiect rezidențial în imediata vecinătate. Suplimentar, în zonă va fi construit un liceu modern.

„Proiectul de la Iași vizează construirea unor clădiri comerciale care vor fi închiriate. Alte detalii vor fi comunicate ulterior”, se arată într-un răspuns al Dedeman trimis redacției.

Potrivit informațiilor, compania se află în etapa întocmirii planului urbanistic zonal (PUZ). 

Dedeman nu este proprietar pe teren, ci este vorba despre mai multe parcele alăturate pe care le-a concesionat de la Primăria Iași în baza unui contract semnat în octombrie 2008. La vremea respectivă, municipalitatea a organizat o licitație pentru concesionarea suprafețelor pe o perioadă de 49 de ani.

Ulterior, în anul 2012, Dedeman a intabulat dreptul de concesiune pentru un teren cu o suprafață totală de 4,6 hectare.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.