Fratii Paval de la Dedeman au incheiat cea mai mare tranzactie de birouri din Romania. Au cumparat cladirile CA IMMO pentru 377 milioane de euro

0

Potrivit site-ului ZF.ro, fratii Paval de la Dedeman au incheiat cea mai scumpa tranzactie de birouri inregistrata vreodata in Romania. Este vorba despre achizitionarea birourilor CA Immo pentru suma de 377 milioane de euro.

Tocmai am semnat achiziţia birourilor CA Immo din România”, a declarat pentru ZF Dragoş Pavăl, cofondatorul Pavăl Holding şi Dedeman.

Preţul portofoliului în tranzacţie este redus cu 3% faţă de valoarea clădirilor înregistrată în rapoartele publicate la 30 iunie 2022. Potrivit raportului, la 30 iunie 2022 valoarea portofoliului din România era evaluat la 389 mil. euro, iar dacă se ia în calcul reducerea de 3%, atunci tranzacţia se ridică la circa 377 mil. euro. Spre comparaţie, la final de 2021, când inflaţia nu era la nivelul actual şi războiul din Ucraina nu afecta economia europeană, portofoliul era evaluat la 395,4 mil. euro.

Recordul anterior a fost stabilit de preluarea birourilor NEPI-Rockcastle de către AFI Europe contra sumei de 307 mil. euro în 2020.

Portofoliul din România al CA Immo cuprinde o suprafaţă închiriabilă de 164.557 mp, cu un grad de ocupare de 89,9%, care generează anual o chirie de 29,4 mil. euro, la un randament de 7,5%. Potrivit comunicatului CA Immo, odată cu proprietăţile din România cumpărătorul a preluat şi angajaţii echipei locale.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.