În vederea optimizării acțiunii de răspuns pentru limitarea și lichidarea incendiului produs la fondul forestier Tg. Ocna, a fost solicitat sprijin aerian.
Astfel, în jurul orei 19:30, la locul indicat au acționat două aeronave SPARTAN, echipate cu configurație pentru stins incendii, din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Având în vedere condițiile meteorologice (vântul puternic), misiunea pentru localizarea și limitarea incendiului este încă în dinamică.
La ora 19:30, a avut loc schimbul de efective, astfel, în vederea continuării acțiunilor de intervenție pe timp de noapte, la locul indicat s-au deplasat forțe din cadrul Detașamentelor de Pompieri Onești, Bacău, Moinești și Stației de Pompieri Podu Turcului, respectiv 13 pompieri militari, precum și 20 de lucrători din cadrul Ocoalelor Silvice Dărmănești și Comănești și un voluntar din cadrul S.V.S.U. Tg. Ocna
Concomitent cu acțiunea de răspuns, s-au luat măsuri pentru informarea cetățenilor care locuiesc în proximitatea zonei în care se manifesta incendiul, în vederea informării și dispunerii evacuării, în cazul extinderii incendiului spre locuințe.
Totodată, pentru protejarea zonei locuite, echipajele rămase peste noapte, au constituit dispozitive de protecție la baza versanților.
Comunicat ISUJ Bacau