FOTO: Incendiu la mansarda unui bloc din Bacau. 100 de persoane au fost evacuate

0

Luni noapte, la ora 02:29, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a fost anunțat, prin sistemul unic pentru apeluri de urgență 112, despre producerea unui incendiu la acoperișul unui bloc, de tipul P+4, de pe strada Prieteniei, a municipiului Bacău.

Imediat, la fața locului s-au deplasat patru autospeciale de intervenție cu apă și spumă, o autospecială pentru lucru și salvare de la înălțime, un microbuz pentru transport personal, două ambulanțe SMURD și două autoturisme pentru muncă operativă.

Totodată, pentru coordonarea acțiunilor de intervenție la fața locului s-a deplasat și grupa operativă a inspectoratului. De asemenea, la locul incendiului s-a deplasat și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Bacău.

Alături de cei 35 de pompieri salvatori care au intervenit pentru lichidarea incendiului la locul evenimentului s-au deplasat, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, opt jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău cinci polițiști.

De menționat este faptul că la fața locului s-a deplasat și prefectul județului Bacău – doamna Maricica Luminița Coșa.

La sosirea la locul evenimentului pompierii militari au constatat că, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Forțele de intervenție au luat măsura evacuării a circa 100 de persoane pentru a nu exista riscul intoxicării acestora cu fum și gaze toxice.

Din fericire nu s-au înregistrat victime.

La ora 03:50, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

În urma incendiului au ars circa 300 de metri pătrați de acoperiș, cu astereală din lemn și învelitoare din plăci de azbociment.

Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare.

Foto: Carmen Berzintu, Mihai Țarălungă


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.