FOTO: A fost inaugurata cladirea de Primiri Urgente – Pediatrie

0

Incepand de luni, 18 septembrie 2017, băcăuanii și în principal copiii vor beneficia de servicii medicale oferite într-un spațiu renovat, modernizat și dotat conform standardelor europene, in urma inaugurarii cladirii în care funcționează Compartimentul de Primiri Urgențe (C.P.U.) – Pediatrie.

Proiectul de reabilitare și extindere a fost demarat la finele anului 2014, în 2015 banii necesari au fost alocați dar, datorită unor întârzieri de ordin birocratic, lucrările au fost începute în iunie anul trecut. Într-un an au fost realizate lucrări complexe de intervenție asupra clădirii. Aceasta avea nevoie urgentă de reparații capitale pentru că, realizată în anul 1978, era construită din elemente prefabricate asamblate în situ. Noul CPU este compus dintr-un un cabinet de urgențe majore, un cabinet de intervenții minore, o sală cu paturi, una de resuscitare, un spațiu de triaj pacienți și o sală de așteptare.

 

La inaugurare au participat numeroase oficialități, între care primarul Cosmin Necula, Presedintele CJ Bacau, Sorin Brasoveanu, senatorul Dragos Benea, deputatul Ionel Floroiu, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău, Adrian Popa, medicul Ioana Dinu, numeroși medici și asistenți din spital – în frunte cu dr. Elena Bilbor, medic șef UPU și asistenta șefă Gina Popovici.

Măsurile de intervenție asupra clădirii C.P.U. – Pediatrie propuse prin proiect au constat, în principal, în lucrări de reparații capitale asupra întregii clădiri, lucrări de consolidare, lucrări de reabilitare termică (izolarea termică a pereților și planșeelor, înlocuirea tâmplăriei, reabilitarea rețelelor de instalații interioare), lucrări de reamenajare interioară, precum și lucrări de demolare și reconstrucție a unor noi funcțiuni, realizarea unui nou compartiment de primiri urgențe, prin demontarea rampei și a copertinei metalice, demolarea zonei de nord a legăturii dintre spital și ambulatoriu, realizarea unei structuri de rezistență din cadre de beton armat, care s-a extins către sud, pornind de la interspațiul creat prin dezafectarea fostului compartiment de primiri-urgențe.

Valoarea totală a investiției a fost de peste 1,3 milioane Euro, bani alocați de către Consiliul Județean Bacău.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.