FOTO: Centenarul Zborului Marii Uniri

0

Marti, 20 noiembrie, in Piata Tricolorului din Municipiul Bacau, a avut loc sarbatoarea Centenarul Zborului Marii Uniri.

In urma cu 100 de ani, pe 23 noiembrie 1918, din Bacau pleca spre Campia Libertatii de la Blaj un aparat de zbor pilotat de cel care avea sa se numere printre eroii Marii Uniri, aviatorul Vasile Niculescu.

Acesta ducea romanilor de peste munti, alaturi de un sac plin cu manifeste si scrisoarea primului ministru, Ion C. Bratianu adresata Consiliului National Roman Central prin care se comunica, oficial, dorinta de unire a Moldovei cu Ardealul dar si faptul ca armata romana, cantonata in trecatorile Muntilor Carpati, sustinea pe deplin demersul Unirii. Acest mesaj era hotarator pentru convocarea Marii Adunari de la Alba Iulia.

In dupa amiaza zilei de 23 noiembrie avionul a aterizat la Blaj unde a fost intampinat de multimea entuziasta care a insotit membrii echipajului la Palatul Mitropolitan. La 6 seara, in sedinta festiva s-a luat hotararea ca echipajul Niculescu-Precup sa revina la Bacau si sa anunte ca romanii din Transilvania se vor uni cu tara.

La intoarcerea in Moldova, avionul aducea cel mai important document pentru infaptuirea visului de secole al romanilor, document ce consfintea dorinta romanilor de pe ambele parti ale Carpatilor de a fi o singura natie.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.