FOTO | Autoutilitara plina cu lemne, confiscata de politisti. Valoarea depaseste 17.000 euro

0

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanții Direcţiei Silvice Bacău au identificat în trafic în comuna Căiuţi, o autoutilitară ce transporta material lemnos din specia gorun.

           Având suspiciunea că masa lemnoasă transportată nu corespunde din punct de vedere al sortimentelor şi a volumului, raportat la avizul valabil la momentul opririi, s-a procedat la efectuarea de verificări rezultând că imaginile încărcate în aplicaţia SUMAL 2.0 au fost efectuate prin fotografierea unui dispozitiv electronic şi nu efectiv asupra mijlocului de transport, precum şi că materialele lemnoase au fost încărcate din altă locaţie decât cea de emitere a avizului. Procedând la cubarea materialului lemnos identificat, a rezultat un volum total de 12 mc. lemn rotund din specia gorun.

         Din primele cercetări a rezultat faptul că, transportul a fost efectuat fără provenienţă legală, astfel fiind săvârşite infracţiunile de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m^3, neînsoţite de documentele specifice de transport şi fals informatic.

         A fost luată măsura complementară de confiscare a autoutilitarei în valoarea de aproximativ 15.000 de euro și a materialului lemnos, în valoare de 13.000 de lei.



Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.