Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bacău au desfășurat, în noaptea de 09/10 septembrie a.c., o acțiune pe Insula de Agrement din municipiu, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional pe linia consumului și traficului de droguri, menținerea unui climat de siguranță civică, combaterea faptelor cu violență și cresterea gradului de disciplină rutieră.
La acțiune au participat polițiști de la crimă organizată, de ordine publică, investigații criminale, de la economic, luptători pentru acțiuni speciale, rutieră, criminaliști, beneficiind de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
La activități a fost prezent un reprezentant din cadrul Direcției Vamale Iași însoțit de un câine specializat în detecția drogurilor.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 130 de persoane, o parte fiind verificate cu câinele antidrog. În timpul verificărilor au fost vizate două unități de alimentație publică situate pe faleza Insulei de Agrement Bacău.
În urma controalelor efectuate la ambele locații, polițiștii au descoperit și ridicat, mai multe plicuri și fiole, conținând substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Substanțele au fost preluate de polițiștii de la crimă organizată în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, în urma testărilor efectuate cu aparatul drugtest, polițiștii au constatat două rezultate pozitive. Față de cei în cauză, urmează a fi dispuse măsuri conform legislației în vigoare.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un tânăr, de 21 de ani, din municipiu, conducând un autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
În urma testării tânărului cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv, acesta fiind condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.
Pentru neregulile constatate la regimul circulației rutiere, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.800 de lei și au reținut 3 permise de conducere. Totodată, au fost efectuate 41 de testări cu aparatele alcooltest și drugtest.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.