FOTO: Accident in Buhusi. Soferul era baut si a adormit la volan

0

În această dimineață, la ora 10:50, polițiștii buhușeni s-au autosesizat despre producerea unui accident rutier pe str. Libertății, în zona „Poarta fabricii”.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că un conducător auto domiciliat în municipiul Piatra Neamț, fiind sub influenta alcoolului și având o stare avansată de oboseală, a adormit la volan, a pierdut controlul vehiculului, a pătruns pe contrasens și a acroșat și avariat două autoturisme.

În urma testării cu aparatul etilotest, acest conducător auto a prezentat o alcoolemie de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul „Prof. dr. Eduard Apetrei” Buhuși pentru prelevarea de mostre biologice. Ceilalți conducători auto au prezentat rezultate negative la testul pentru alcool.

În urma accidentului nu au rezultat victime omenești însă a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului.

Pompierii buhușeni, sosiți la locul incidentului, au acționat la deconectarea acumulatorilor electrici pentru evitarea unui eventual incendiu și au eliberat partea carosabilă de resturile provocate de impact.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.