La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii au desfășurat activități de cercetare pe D.N. 2, în localitatea Onișcani, pentru stabilirea împrejurărilor producerii unui accident rutier cu victime.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că un bărbat de 31 de ani, din Onești, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bacău-Roman, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Berzunți, care nu s-a asigurat la efectuarea manervrei de intoarcere.
În urma evenimentului rutier conducătorul auto de 31 de ani și pasagera de 24 de ani din același autoturism au primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău, fără a necesita internarea.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 31 de ani și 1,44 mg/l alcool pur în aerul pentru bărbatul de 45 de ani.
În cauză se efectuează cercetpri sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Foto: Ionut Agradinaritei