La data de 27 iulie a.c, în jurul orei 15:30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier cu victimă în Bacău.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 60 de ani, din judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii către strada Mărăşeşti, ajungând în intersecţia cu strada Aviatori nu a respectat semnificaţia indicatorului de interzicere a virajului la stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bacău, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea negativă şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.