Fostul ministru Lucian Sova, anchetat de DNA, intr-un dosar in care se verifica modul in care a fost ales, in 2018, Consiliul de Administratie al Tarom

0

Procurorii DNA instrumenteaza un dosar penal in care se verifica modul in care a fost ales, in anul 2018, Consiliul de Administratie al Tarom. In dosar sunt vizati fostul ministrul al Transporturilor, Lucian Sova si fostul sef al Corpului de Control al premierului Mihai Tudose, Cosmin Bogdan Stefan.

Pe 13 ianuarie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis cererea procurorilor de a redeschide un dosar penal clasat in 2019, in care este vizat fostul ministru Lucian Sova. Conform newsonline.ro, redeschiderea dosarului PÎCCJ s-a cerut pentru ca dosarul să fie declinat mai departe și conexat la un dosar al DNA unde se fac cercetări pentru luare și dare de mită și abuz în serviciu.

”Admite cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în dosarul penal nr. 6/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, privind pe numitul Şova Lucian. În baza art. 335 alin. 4 din Codul de procedură penală, confirmă ordonanţa nr. 76/II/2/2021 din 21 decembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică prin care s-au dispus următoarele: Infirmarea Ordonanţei de clasare nr. 6/P/2019 din data de 06.06.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Secţia de urmărire penală şi criminalistică şi redeschiderea urmăririi penale, în vederea reunirii cauzei la dosarul de urmărire penală nr. 524/P/2018 al Direcţiei Naţionale Anticoruptie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor asimilate Infracţiunilor de Corupţie, pentru a se putea continua urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: abuz in serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rep. rap. la art. 297 alin.l din Codul penal, luare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 289 din Codul penal, dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 290 din Codul penal şi trafic de influentă, fapă prev. şi ped. de art. 291 din Codul penal, deoarece sunt date şi indicii temeinice că aceaste infracţiuni au fost săvârşite şi că există persoane care se fac vinovate de săvârşirea acestor infracţiuni; În baza art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul Şova Lucian, în cuantum de 627 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Lucian Sova a declarat ca stie ca exista o investigatie, insa nu a fost chemat pana acum de procurori sa dea declaratii :

”Am văzut că este vorba de o investigație mai veche în care procurorul de caz a clasat dosarul iar procurorul ierarhic a considerat că trebuie redeschis. Este o procedură care a fost urmată la instanță iar instanța a considerat că trebuie continuate cercetările. Nu sunt fericit dar când deții demnități publice te poți aștepta la orice oricând. Din punctul meu de vedere am avut ca obiectiv să nu interferez deloc cu procedura derulată pentru alegerea membrilor Consiliului de Administrație. Și nu am influențat cu nimic cursul evenimentelor, recrutarea fiind efectiv făcută de firma de recrutare de personal care a câștigat procedura de achiziție publică derulată de Minister la acel moment” a declarat pentru newsonline.ro, Lucian Sova


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.