Foşti directori de la Electrica, urmăriţi penal pentru păgubirea societăţii cu peste 1,6 milioane euro

0


Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de Nicolae Coroiu, la data faptelor director general al Electrica SA, Constantin Chivulescu, la data faptelor director al Direcției Finanțe Patrimoniu al Electrica SA, şi Constantin Oprea, la data faptelor director general al SC Electrica Serv SA, (structură desprinsa din Electrica SA ca urmare a reorganizării), toţi trei pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată.

Față de alte nouă persoane, având, la data faptelor, funcții în cadrul Sucursalelor de Întreținere și Servicii Energetice (SISE) Moldova și Muntenia Nord s-a dispus efectuarea urmăririi penale pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2004-2005, la nivelul Electrica SA s-au efectuat achiziții de echipament de protecție și echipament de lucru de la un singur furnizor, respectiv SC Tech Safety SA Tg. Jiu, în cantități nejustificat de mari și la prețuri supraevaluate, toate acestea cu încălcarea prevederilor OUG 60/2001 (privind achizițiile publice) și cu nerespectarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii implicați, prin aceasta cauzându-se Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA (prin sucursalele Moldova și Muntenia Nord) un prejudiciu cumulat de 1.644.135 euro.

În perioada august 2004 – februarie 2005, în calitate de director general al Electrica SA, Nicolae Coroiu, împreună cu Constantin Chivulescu, directorul Direcției Finanțe Patrimoniu, a dispus funcționarilor subordonați, efectuarea de achiziții publice de echipament individual de protecție și echipament de lucru de la SC Tech Safety SA, fără a exista necesitatea acestor achiziții, cu încălcarea prevederile OUG 60/2001 și a regulamentelor interne. În acest sens, a dispus cumpărarea de produse la prețuri supraevaluate (fiind încheiate 77 contracte) și totodată a dispus plăți – prin semnarea a 48 de ordine de plată – către furnizorul Tech Safety SA, prin aceasta cauzându-se SC Servicii Energetice Moldova (ca succesor în drepturi și obligații al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA) un prejudiciu evaluat la 5.284.892 lei, echivalent cu 1.391.339 euro.

De asemenea, în cursul lunii martie 2005, cei doi suspecți sus menționați au dispus funcționarilor subordonați, efectuarea de achiziții publice de echipament individual de protecție și echipament de lucru de la SC Tech Safety SA, fără a exista necesitatea acestor achiziții, cu încălcarea prevederile OUG 60/2001 și a regulamentelor interne, prin cumpărarea de produse la prețuri supraevaluate, prin aceasta cauzându-se Electrica Serv SA (ca succesor în drepturi și obligații al Electrica SA) un prejudiciu în valoare de 895.406,90 lei echivalent cu 252.796 euro.

În anul 2005, în calitate de director general al SC Electrica Serv SA, Oprea Constantin a dispus funcționarilor subordonați, efectuarea de achiziții publice de echipament individual de protecție și echipament de lucru de la SC Tech Safety SA fără a exista necesitatea acestor achiziții, cu încălcarea prevederile OUG 60/2001 și a regulamentelor interne, prin cumpărarea de produse la prețuri supraevaluate și totodată a dispus plăți către furnizorul Tech Safety SA, prin aceasta cauzându-se Electrica SA și Electrica Serv SA un prejudiciu total de aproximativ 1.644.135 euro.

Celelalte nouă persoane urmărite penal în dosar și-au depășit sau încălcat atribuțiile de serviciu, înlesnind cauzarea prejudiciilor sus menționate.

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.