Fost deputat PNL de Bacau si actual sef ASF, Nicu Marcu incaseaza in fiecare luna 28.000 euro brut

0

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, a declarat un venit brut de peste 28.000 de euro lunar în 2022, ceea ce se traduce într-un venit anual de aproape 336.000 de euro brut. Această sumă depășește salariile tuturor președinților statelor Uniunii Europene.

Nicu Marcu ocupă funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară din anul 2020. El a fost ales ca deputat pe listele PNL Bacau în 2012, însă din 2015 a renunțat la acest mandat și s-a alăturat Curții de Conturi, unde, doi ani mai târziu, a fost numit vicepreședinte. De asemenea, deține calitatea de profesor universitar la Academia de Studii Economice, având o licență în drept și economie, precum și un doctorat în domeniul contabilității.

În timpul mandatului său, au avut loc două proceduri de insolvență notabile. Mai întâi, în 2021, a avut loc falimentul City Insurance, iar apoi, în 2023, s-a consemnat falimentul Euroins, compania cu cel mai mare număr de clienți din România, adică 2,5 milioane de persoane.

Conform declarației de avere, Nicu Marcu a câștigat, în 2022, o indemnizație de 989.925 de lei net, ceea ce înseamnă 16.400 euro pe luna net, adica 28.000 euro brut.

Nicu Marcu – ASF

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.