Fonduri nerambursabile pentru tineri fermieri și pentru abatoare în zona montană

0

Propuneri și analiză privind finanțările acordate tinerilor fermieri prin submăsura 6.1

Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” este una dintre liniile de finanțare cele mai așteptate de către fermierii din fermele vegetale și zootehnice.

Anul trecut, suma acordată unui tânăr fermier care a solicitat acest ajutor la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a fost de 40.000 de euro/ fermier sau 50.000 de euro/fermier în funcție de dimensiunea fermei. Anul acesta, ministrul agriculturii, Adrian OROS, a anunțat are în vedere majorarea ajutorului la 70.000 de euro/ fermier, pentru beneficiarii care doresc sa înființeze culturi ecologice, pentru reconversia la culturile ecologice și pentru beneficiarii care doresc ca o parte din producția obținută să fie destinată condiționării sau procesării.

De asemenea, sunt în discuție propuneri privind introducerea de noi criterii de selecție, respectiv: principiul integrării în planurile de afaceri a activităților de protecție a mediului, privind gestionarea gunoiului de grajd; principiul agriculturii de precizie – de exemplu, dacă beneficiarul are activitate de zootehnie și a integrat ultimele tehnologii în domeniu, iar acestea se pliază pe Green Deal, acesta va avea prioritate la finanțare; principiul construirii și modernizării clădirii cu destinație agroalimentară și achiziție de echipamente în vederea creșterii performanței economice a exploatației; principiul apartenenței la o formă asociativă pentru stimularea fermelor mici să intre în cooperative.

Termenul limită pentru obținerea banilor pentru abatoare mici este de 31 martie 2021

Alocarea financiară disponibilă fermierilor prin submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole” – componenta investiţii de capacitate mică din zona montană din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) este de 12,93 milioane de euro.

Solicitările de finanţare se depun exclusiv online pe site-ul Agenţiei până la data limita (31 martie 2021, ora 16.00) sau până când, prin totalul cererilor depuse, se atinge plafonul maxim de 150% din valoarea alocării. De asemenea, fondurile disponibile pentru finanțarea proiectelor în acest moment sunt de 18,79 milioane de euro. Pragul minim de selecţie pentru proiectele depuse este de 10 puncte.

Fondurile nerambursabile acordate prin submasura 4.2 – componenta investiţii de capacitate mică din zona montană pot ajunge până la maximum 300.000 euro/ proiect. Finanţarea nerambursabilă acordată prin PNDR 2020 este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru realizarea unui abator de mic capacitate în zona montană, în cazul în care acesta este realizat de către IMM-uri. Pentru grupuri de producători, cooperative sau societăţi cooperative intensitatea sprijinului acordat poate ajunge până la 70%. Dacă este realizat de alte întreprinderi decât cele menţionate anterior, finanţarea PNDR va fi de maximum 40%.

Comunicat de presa OJFIR Bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.