Folkistul Iulian Cantea si chitaristul Ionut Petrut, recital de suflet intr-un pub din Bacau

0

Iulian Cantea, folk, chitaristNume din ce in ce mai prezent in peisajul muzical local, chitaristul Iulian Cantea si-a reconfirmat vocatia sustinand – vineri seara – un recital* in pub-ul bacauan „Rock it”.

Folkistul a incantat asistenta propunand un repertoriu variat: de la piesele consacrate de  Cenaclul Flacara, pana la hituri actuale, in propria interpretare, intre acestea distingandu-se piesa celor de la Holograf, „Cat de departe”. Cantea a fost acompaniat la percutie de un alt coleg…chitarist, talentatul Ionut Petrut, membru al formatiei bacauane „Buzz Fuzz”.

„A fost o invitatie din partea lui Petrut. Ne place sa facem astfel de cantari si ne-am gandit sa extindem colaborarea. Vrem sa ducem acest recital, de 10 piese, in toate pub-urile din Bacau unde se preteaza o astfel de cantare. Vrem sa venim in intampinarea iubitorilor muzicii bune, desi in Bacau – spre deosebire de Iasi, Suceava si Bucuresti – observ o reticenta a publicului in ceea ce priveste muzica folk”, a declarat pentru Bacau.NET Cantea. Folkistul bacauan a mai spus ca spera in renasterea acestui gen muzical in Bacau, mai ales ca a existat o traditie a folkului in oras.

In cadrul recitalului a cantat si o „parte” din Buzz Fuzz – chitaristul Ionut Petrut si vocalista Roxana Hudici. Duo-ul a interpretat piesele cunoscute ale grupului, intre acestea numarandu-se piesa de rezistenta „One Day” ce beneficiaza si de un videoclip vizualizabil pe Youtube. 

Iulian Cantea sustine seri cu tematica karaoke, saptamanal, in clubul Stage, colaborand in ultimele luni cu reputatul chitarist si folkist Jul Baldovin, unul dintre muzicienii „lansati” pe orbita folkului de Mircea Vintila. Impreuna, Cantea si Baldovin au sustinut de curand mai multe recitaluri in cateva orase din zona Moldovei si Muntenia.

*Vezi AICI o galerie foto de la recital


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.