O companie franceză a prezentat, în cadrul Mobile World Congress, o folie transparentă, care permite încărcarea smartphone-urile folosind enegria obținută de la soare.
Investitorii Wysips speră ca invenția lor, care va fi comercializată la prețul de doar un euro, să ajungă în magazine până la sfârșitul acestui an, scrie Mediafax.
Demonstrația a făcut-o chiar directorul companiei, Ludovic Deblois, în cadrul salonului de la Barcelona. Imediat ce telefonul a fost echipat cu această folie și a fost expus la o sursă de lumină, bateria acestuia a început să se încarce.
„Cu 10 minute la soare veţi putea comunica 2 minute. Pentru a reîncărca complet, va fi necesară o expunere de 6 ore, astfel că tehnologia noastră nu este neapărat pentru o reîncărcare completă, ci mai degrabă pentru a asigura energia necesară anumitor aplicaţii. De exemplu, dacă trebuie să daţi un telefon de urgenţă”, a spus el.
Sursa: b1