Florian Walter, patronul Romprest, ar fi plecat din țară cu 10 zile înainte de începerea anchetei. Ultima localizare a omului de afaceri, în Monaco

0

Omul de afaceri Florian Walter, suspectat ca a coordonat o retea specializata in evaziune fiscala si dat in consemn la frontiera in 6 mai, ar fi plecat din tara cu 10 zile inainte de inceperea anchetei, iar ultima data el ar fi fost localizat la Monaco. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Florian Walter nu se mai afla in Romania si ar fi parasit tara la sfarsitul lunii aprilie, inainte ca procurorii DIICOT sa declanseze ancheta in cazul sau. 

Oamenii legii asteapta decizia Tribunalului Prahova, care urmeaza sa analizeze, vineri, solicitarea procurorilor de arestarea preventiva. Daca pe numele lui Walter va fi emis un mandat de arestare, atunci vor putea fi declansate procedurile de urmarire nationala si internationala, au mai spus sursele citate. Florian Walter a fost dat in consemn la frontiera, dupa ce, pe 6 mai, anchetatorii au facut mai multe perchezitii, iar acesta nu a fost gasit. La acel moment, surse judiciare declatau, pentru Mediafax, ca exista indicii conform carora omul de afaceri se afla pe teritoriul tarii.

Walter este suspectat ca a initiat si coordonat gruparea suspectata de evaziune fiscala si spalare de bani, operatiuni financiare in care este implicata SC Compania Romprest Service SA, alaturi de alte societati comerciale, intre care unele considerate firme-fantoma. In acest dosar, procurorii DIICOT l-au audiat si pe unul dintre finantatorii clubului de fotbal Petrolul Ploiesti Nicolae Capra, care are calitatea de suspect in acest dosar si este arestat preventiv intr-un alt dosar de evaziune fiscala, instrumentat tot de DIICOT. Sotia lui Nicolae Capra, Cristina Capra, administrator al uneia dintre firmele implicate in dosar, a fost audiata ca martor.

Potrivit procurorilor, in perioada 2012 – 2013, firma Romprest ar fi fost implicata intr-un lant de tranzactii comerciale fictive al caror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnari ilegale de TVA. Astfel, procurorii ancheteaza modul in care Romprest angaja forta de munca folosita in orasele in care societatea are contracte pentru salubrizare cu autoritatile publice locale. Anchetatori au stabilit ca mare parte dintre angajatii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica si a deduce banii platiti muncitorilor, Romprest incheia contracte cu alte firme, care la randul lor incheiau contracte cu alte societati, pana se ajungea la „un esalon patru”.

Marin Necula, directorul general al Romprest, a fost deja arestat de instanțele din Ploiești, Curtea de Apel confirmând la 11 mai o solicitare venită din partea procurorilor DIICOT. Necula a fost arestat alături de alți angajați ai Romprest, directorul fiind săltat în chiar ziua când trebuia să semneze, la Bacău, contractul de colectare și transport al deșeurilor din județ. Acesta a fost semnat, în cele din urmă, de un „locotenent” al lui Necula, directorul operațional Sorin Velicu. Contractul de la Bacău a fost adjudecat în urma unei licitații cu cântec, în care Romprest a venit cu tarife astronomice față de cele practicate până de curând de operatorul de salubrizare SOMA. Compania fugarului Walter va ridica gunoiul Bacăului timp de 8 ani.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.