Flagrant în Bacău: doi bărbați, prinși după ce au încercat să mituiască un polițist pentru recuperarea permisului de conducere (FOTO)

1

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 22 și 53 de ani.

Astfel, la data de 7 mai a.c, în baza denunțului formulat de un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, polițiștii de la economic au desfășurat activități specifice pentru organizarea și realizarea prinderii în flagrant delict a două persoane pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

Din cercetări a rezultat că, cei doi ar fi promis și ulterior ar fi predat polițistului 2.500 de euro, pentru ca acesta să intervină la un coleg de-ai săi ce instrumentează un dosar penal în care unul dintre bănuiți este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației rutiere, în vederea obținerii unei soluții favorabile și restituirea permisului de conducere.

După flagrantul delict realizat de polițiști, cei doi au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău în vederea continuării cercetărilor.

flagrant
flagrant

1 comentariu

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.