La data de 16.04.2023, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane care are calitatea de președinte a unei asociații de vânătoare, în timp ce primea un dispozitiv electronic de la un membru al asociației, pentru a nu sesiza o posibilă faptă de braconaj cinegetic.
Ulterior, polițiștii anticorupție au pus în executare un mandat de aducere privind un alt angajat al asociației, prin intermediul căruia fusese solicitat respectivul bun și care, la rândul său, ceruse un dispozitiv de supraveghere aeriană, pentru a nu sesiza aceeași faptă.
Față de președintele asociației de vânătoare și față de angajatul asociației menționat anterior, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită.
Valoarea bunurilor solicitate este de aproximativ 40.000 de lei. Față de cele două persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. La data de 17.04.2023, acestea au fost prezentate Tribunalului Neamț cu propunere de arestare preventivă, fiind dispusă măsura controlului judiciar.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.