Fiscul si primariile, obligate sa puna la comun datele electronice despre conturile, veniturile si proprietatile cetatenilor romani

0

anafUn ordin interministerial emis in luna decembrie a anului trecut prevede ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) si primariile din tara ar trebui sa semneze in perioada urmatoare protocoale de cooperare care sa permita schimbul de informatii in format electronic pentru a creste nivelul de colectare a taxelor si impozitelor, dar si pentru combaterea evaziunii fiscale. Intr-un raspuns comunicat HotNews.ro, ANAF estimeaza ca pana in a doua jumatate a anului 2013 toate primariile vor participa la schimbul de date.

„Proiectul schimbului de informatii intre ANAF si unitatile administrativ teritoriale este unul de durata si avand in vedere numarul mare de institutii cu care se vor incheia protocoale, nu se poate stabili in mod unitar, o data fixa, aceasta variaza in functie de capacitatea fiecarei primarii de a pregati infrastructura necesara/resursele necesare, in functie de liniile directoare stabilite in procedura comuna de lucru pentru asigurarea accesului securizat al personalului desemnat din cadrul unitatilor administrativ teritoriale la sistemul informatic al MFP etc. Estimam ca pana in a doua jumatate a anului 2013 toate primariile vor participa la schimbul de date”, se mentioneaza intr-un raspuns remis de ANAF catre HotNews.ro si citat de portalul de stiri.

Ordinul comun al MAI si Ministerului Finantelor, prin care Fiscul si primariile sunt obligate sa-si incruciseze bazele de date a fost publicat in Monitorul Oficial pe 15 ianuarie. Ordinul mentionat stabileste modelul cadru al protocolului de cooperare intre ANAF si primarii, urmand ca intre cele doua parti sa fie semnate treptat protocoalele efective.

Ce informatii ar urma sa fie schimbate intre sistemele informatice ale ANAF si primariilor din tara:

In Ordinul comun interministerial se mentioneaza ca primariile vor asigura accesul la informatii, in forma dematerializata, personalului ANAF, desemnat in acest scop, la:

a) patrimoniul persoanelor fizice si juridice (bunuri imobile si bunuri mobile) si rolul nominal unic;

b) creantele datorate de contribuabili (persoane fizice si juridice) bugetului general al unitatii/subdiviziunii administrativ teritoriale.
De cealalta parte, ANAF va asigura accesul la informatii, in forma dematerializata, personalului unitatii subdiviziunii administrativ teritoriale desemnat in acest scop, in cadrul serviciului oferit de sistemul informatic al MFP, la urmatoarele informatii:

a) detinerea de conturi bancare;

b) obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate care au domiciliul fiscal pe raza teritoriala a unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale;

c) veniturile din salarii si aferente salariilor, precum si cele din venituri din surse obtinute de contribuabili persoane fizice care au domiciliul fiscal pe raza teritoriala a unitatii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, denumirea si codul unic de identificare a angajatorului”.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.