Fiscul rambursează TVA în valoare de peste un miliard de lei

0

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează în luna mai suma de 1.007,37 milioane lei aferentă deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare existente la 1 mai 2013. În selecţia lunii mai 2013 au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 8.04.2013 (excepţie făcând deconturile de TVA aferentă operaţiunilor de import soluţionate până la 25.04.2013), potrivit unui comunicat al ANAF.

Sunt deconturi cu compensare şi restituire care totalizează 929,88 milioane lei, din care se compensează suma de 35,58 milioane lei şi se restituie suma de 894,30 milioane lei, deconturi cu compensare integrală în valoare de 69,54 milioane lei şi deconturi cu compensare parţială în valoare de 7,95 milioane lei. Suma de 109,94 milioane lei se va restitui în perioada următoare.

În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 894,3 milioane lei, plata efectivă a fost programată în două tranşe, pe 13 mai) – 326,28 milioane lei – şi pe 29 mai – 568,02 milioane lei.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.