Fiscul modifică formularul 100

0

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a elaborat un proiect de ordin privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă. Potrivit prevederilor art.1 alin.(4^3) din Ordonanţa Guvernului nr.64/2001 aprobată cu modificări prin Legea nr.769/2001, cu modificările şi completările ulterioare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat au obligaţia declarării dividendelor de virat la bugetul de stat sau local.

Având în vedere aceste prevederi, prin ordinul preşedintelui ANAF nr.1950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, această obligaţie a  fost inclusă în declaraţia 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, ca poziţie distinctă, la rândul 25 “Dividende de virat de către societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat” din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat.

În vederea unei mai bune urmăriri a modului de îndeplinire a obligaţiilor de plată, este necesar ca dividendele de virat de către societăţile şi companiile naţionale şi societăţile cu capital majoritar de stat, să se cuprindă în categoria obligaţiilor care nu se plătesc în contul unic şi se declară în formularul 100. Faţă de cele sus menţionate, se impune modificarea Instrucţiunilor de completare a formularului 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat“.

Astfel, prin prezentul proiect de ordin, se propune modificarea şi completarea Anexei nr.6 Instrucţiuni de completare a formularului 100, la ordinul preşedintelui ANAF nr.1950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.