Firma BRANPIS, trimisă în judecată într-un dosar de ucidere din culpă

0

Compania Branpis SRL, detinuta de controversatul om de afaceri Dan Brandusoiu si implicată într-un accident de muncă soldat cu decesul unui angajat, a fost trimisă în judecată intr-un dosar de ucidere din culpă. Dosarul, instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, a trecut de camera preliminară și se află în prezent pe rolul Judecătoriei Moinești, în stadiul procesual de fond, potrivit Ziarul de Bacau.

Faptele reținute de anchetatori vizează o tragedie petrecuta în luna ianuarie 2022, în satul Cetățuia, comuna Strugari, județul Bacău. În timpul unor lucrări de canalizare desfășurate de Branpis SRL, un muncitor în vârstă de 33 de ani a fost surprins de prăbușirea unui mal de pământ într-un șanț cu o adâncime estimată de aproximativ 4 metri. Din nefericire, acesta si-a pierdut viata. Potrivit normelor de securitate în muncă, terenul excavat trebuia consolidat, aceste măsuri fiind obligatorii pentru șanțuri mai adânci de 2 metri.

În urma cercetărilor efectuate de procurori, au fost formulate acuzații și împotriva unei persoane fizice. Acesta este inculpat atât pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, cât și pentru ucidere din culpă. În același dosar au fost constituite ca părți vătămate mai multe persoane apropiate victimei.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.