Filmare spectaculoasa de pe santierul UMB – Autostrada Moldovei A7 – sectorul Focsani – Bacau – pod peste Trotus

1

În luna decembrie a anului 2022, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a încheiat contractele de execuție cu constructorul român Dorinel UMBRĂRESCU pentru cele trei segmente ale autostrăzii A7, care leagă Focșani de Bacău.

Această porțiune de autostradă reprezintă cea mai extinsă secțiune a Autostrăzii Moldovei, care se întinde de la Ploiești până la Pașcani. Cele trei loturi totalizează aproximativ 96 de kilometri, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 30 de luni. Valoarea totală a contractelor, care beneficiază și de finanțare parțială prin PNRR, se ridică la suma de 6,5 miliarde de lei.

Autostrada Focșani – Bacău (95,9 km.)

Lotul 1 Focșani – Domnești Târg (35,6 km.)
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL;
Durată contract: 30 de luni (execuție);
Valoare contract: 2,354 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: PNRR;
Ordin de începere: 29.03.2023;
Stadiu actual: 5%;
Termen deschidere: 2025.

Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni (38,78 km.)
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL;
Durată contract: 30 de luni (execuție);
Valoare contract: 2,485 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: PNRR;
Ordin de începere: 03.05.2023;
Stadiu actual: 2%;
Termen deschidere: 2025.

Lotul 3 Răcăciuni – Bacău (21,52 km.)
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL;
Durată contract: 30 de luni (execuție);
Valoare contract: 1,673 miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: PNRR;
Ordin de începere: 03.05.2023;
Stadiu actual: 2%;
Termen deschidere: 2025.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.