„FII EROU, FĂ UN CADOU! – campanie națională de donare de sânge-Bacău 12-16 decembrie
Echipa „Donează sânge, fii erou!” – Bacău organizează în perioada 12-16 decembrie o campanie de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău, str Mărășești, nr 22
„Voluntarii vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie de luni până vineri, între orele 07:30 și 13:30, asistând personalul și oferind premii pentru donatori. Lipsa de sânge este o importantă problemă cu care se confruntă sistemul medical din România, întrucât nu există substitut pentru sânge. Transfuziile sanguine sunt esențiale pentru pacienții care suferă de boli precum anemii severe, politraumatisme sau diferite forme de cancer.
Prin campania noastră, ne propunem să promovăm donarea de sânge în Bacău și să contribuim la ameliorarea acestei probleme de sănătate publică. Invităm astfel toți donatorii să facă cel mai frumos cadou și să doneze sânge!” au transmis organizatorii
Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:
-vârsta: 18-60 ani;
-greutate: peste 50 kg;
-să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli
infecțioase, etc.);
-să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
-să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;
-să nu urmați vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);
-să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni;
-să nu fiți în perioada menstruală (sau cu 5 zile înainte sau după);
-să nu consumați alcool și alimente bogate în grăsimi cu 48h înaintea donării;
-să fi trecut cel puțin 8 săptămâni de la o donare anterioară de sânge.
Donatorii obțin bonuri de masă în valoare de 67 de lei, o adeverință pentru o zi liberă de la locul de muncă/unitatea de învățământ și o reducere de 50% la abonamentele pentru mijloacele de transport în comun.
Puteți afla mai multe informații despre donarea de sânge de pe site-ul nostru, www.doneazasangefiierou.ro.
Donează sânge, fii erou! – Bacău este un proiect al organizației studenților mediciniști Cluj-Napoca, parte a Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și parte a programului Standing Committee On Public Health (SCOPH) din cadrul International Federation of Medical Students’ Associations. Proiectul este susținut de către Institutul Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C. T. Nicolau” și de către Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.
Ne vedem la Centrul de Transfuzie!
Proiectul „Donează sânge, fii erou!” este finanțat prin Start ONG, un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice și grupurilor informale/de inițiativă.”