Proiectul „Festivalul Științelor” al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău a fost gândit şi iniţiat special pentru publicul interesat de domeniul ştiinţelor naturii. Ideea unui astfel de proiect a fost primită cu entuziasm de publicul țintă încă din anul 2018 când s-a desfăşurat prima ediţie.
La Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, acest produs cultural interactiv aduce în faţa publicului workshop-uri pe teme de astronomie.
În perioada 20 – 22 mai 2025, activitățile din cadrul workshop-urilor se vor desfășura zilnic pe bază de programare între orele 08:00-16:00.
Taxa de participare/persoană: 20 lei.
În cadrul workshop-urilor se vor desfășura activități demonstrative cu următoarea temă:
- Cucerirea Lunii (1 h 30 min)
Explicarea caracteristicilor generale ale Lunii, descrierea navei Apollo şi a rachetei de lansare Saturn V, prezentarea etapelor unei călătorii către Lună, detalierea misiunilor Programului Apollo, precum și prezentarea Programului Artemis, program spațial prin care se va reveni în acest deceniu pe suprafața Lunii.
Pentru programări sunați la numărul de telefon: 0234/513724.