Femeie urmarita international, prinsa pe Aeroportul din Bacau

0

La data de 31 mai a.c., polițiștii au fost sesizați de colegii de la Punctul de Trecere a Frontierei din cadrul Aeroportului Internațional ”George Enescu” Bacău, despre faptul că au depistat la Terminalul Sosiri, o femeie de 41 de ani, din județul Neamț, urmărită la nivel internațional.

          Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bacău care au constatat faptul că, pe numele celei în cauză există un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania, aceasta fiind cercetată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, săvârșite pe teritoriul acestui stat.

          Femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a dispus reținerea pentru 24 de ore. Cea în cauză a fost introdusă în Arestul I.P.J. Bacău, fiind demarate procedurile de predare către autoritățile germane.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.