O femeie a fost găsită fără viață, vineri dimineață, în zona străzii Metalurgiei din municipiul Bacău. Descoperirea a fost făcută de un trecător, care a alertat imediat autoritățile.
La fața locului intervin polițiștii și echipa operativă, care desfășoară cercetări pentru a stabili identitatea femeii și împrejurările în care a survenit decesul. Zona a fost delimitată, iar specialiștii criminaliști ridică probe.
În acest moment, nu există informații suplimentare despre cauză. Ancheta este în desfășurare.
Vom reveni cu detalii.

