La data de 01 martie a.c, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat, în trafic, o femeie de 41 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului şi cu permisul de conducere reţinut.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,83mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News