
Membrii fanfarei militare din cadrul Garnizoanei Bacău i-au surprins plăcut pe pasagerii de la Terminalul Sosiri unde au interpretat Imnul Național al României.
Alături de ei au cântat Camelia Hroștea și fiicele sale. Momentul a fost conturat și de interpretarea vocală a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și Punctul de Trecere a Frontierei Bacău.
„La sosirea în țară, pasagerilor le-au fost înmânate steaguri de către reprezentanții Garnizoanei Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, ai Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport “George Enescu” Bacău și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău. Momentul emoționant a fost un cadou al oamenilor legii pentru toți românii sosiți în țară, de Ziua României.” au transmis politistii bacauani
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok






