Fals avocat, arestat pentru 30 de zile

0

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au dispus, la data de 20.03.2017, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului Răcăceanu Cătălin Cristian, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi exercitarea fără drept a unei profesii cu referire la fenomenul „barourilor paralele”, constând în aceea că și-a arogat în mod ilegal calitatea de avocat, activând în cadrul entităţii ilegale intitulate „Baroul Bota” şi, în această calitate, începând cu luna decembrie 2012, a indus în eroare persoanele vătămate A. F. şi O. T., care i-au achitat un „onorariu” în sumă de 8.350 euro pentru a-i reprezenta în instanţă în cadrul unui proces civil de partaj.

Persoanele vătămate au fost induse în eroare de inculpat, care le-a prezentat un document creat de el intitulat „Sentinţa civilă nr. 7521. Şedinţa publică de la 20.05.2015”, acesta atestând în fals îndeplinirea obligaţiilor contractuale, în scopul obţinerii ilegale a sumei menţionate.

În data de 28.03.2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a înaintat Judecătoriei Bacău propunerea de arestare preventivă a inculpatului Răcăceanu Cătălin Cristian, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 zile a acestuia. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție recunoscut de lege în favoarea persoanei supuse cercetării penale.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.