Experiment cu TVA redus la pâine de la 1 iulie

0


Ponta - marire taxe, primarii ofsaidO reducere experimentală a TVA de până la 9% la pâine va fi făcută în a doua jumătate a anului, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că, dacă rezultatele vor fi favorabile, TVA va fi diminuată şi la fructe, legume sau carne. „Sunt foarte hotărât la următoarea întâlnire pe care o avem cu cei de la FMI, de altfel am discutat în ianuarie şi ne vedem din nou în mai – pentru că ei au spus: dacă reduceţi TVA la diverse produse alimentare, în realitate nu o să aveţi niciun efect pozitiv, ci doar o să crească – şi atunci pentru a doua jumătate a anului, de la 1 iulie până la 31 decembrie, vreau să facem un experiment la pâine. TVA la pâine să îl reducem la 9% pe tot lanţul de producţie. Şi dacă până la sfârşitul anului se arată că ceea ce spun eu, că de fapt în felul acesta o să oprim evaziunea fiscală şi cu 9% o să încasăm mai mulţi bani decât cu 24% şi cu evaziune, atunci ne permitem mai departe pentru fructe, legume, pentru produse bio, carne”, a spus premierul, duminică seara, la Antena 3. Ponta a adăugat că ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a discutat cu reprezentanţii producătorilor şi ai fermierilor, deoarece e important să existe un parteneriat între Guvern şi producători, astfel încât din rândul acestora să pornească iniţiativa reducerii evaziunii fiscale.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.