În această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a desfășurat un exercițiu de cooperare și conducere cu forțe și mijloace în teren.
Potrivit scenariului, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină, în urma unui apel care anunța producerea unui incendiu la un depozit de produse petroliere.
„De urgență, echipajele de pompieri din cadrul Detașamentului Moinești, cu mijloacele tehnice pentru stingere și acordare a primului ajutor calificat, s-au deplasat la locul indicat. Forțele de intervenție au acționat conform scenariului, scopul acțiunilor de primă intervenție fiind orientat către salvarea vieților omenești și limitarea efectelor dezastrului. Din fericire, această misiune a fost una din cadrul unui exercițiu tactic care are drept scop pregătirea salvatorilor, testarea capacității de reacție, dar și modul de organizare și implicare a structurilor care ar putea fi implicate într-un astfel de eveniment.” a transmis Ema Teres – purtator de cuvant ISUJ Bacau