Detașamentul de Pompieri Onești a desfășurat astăzi un exercițiu tactic complex, în colaborare cu Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna, având ca obiectiv principal antrenarea și perfecționarea modului de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență la nivelul instituțiilor de învățământ.
Scenariul exercițiului a presupus izbucnirea unui incendiu la etajul 1 al pavilionului școlar, mai exact în laboratorul de informatică, cu degajări de fum și posibilitate de propagare la încăperile învecinate. În contextul creat, a fost necesară punerea în aplicare a măsurilor de protecție specifice, precum și gestionarea eficientă a evacuării persoanelor aflate în clădire.
În urma declanșării alarmei, un număr de aproximativ 220 de cursanți s-au autoevacuat în siguranță, conform procedurilor stabilite, deplasându-se către punctele de adunare. Totodată, scenariul a inclus și existența unei victime, surprinsă în interiorul laboratorului, fapt ce a impus intervenția promptă a echipajelor de salvare.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, respectiv:o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autoscară pentru intervenții și salvări de la înălțime, o ambulanță SMURD.
Echipajele operative au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitarea propagării acestuia, ventilarea spațiilor afectate de fum, precum și pentru căutarea, identificarea și salvarea persoanei surprinse în interior. Victima a fost extrasă în condiții de siguranță, i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind predată echipajului SMURD pentru evaluare de specialitate.
Exercițiul a oferit cadrul necesar pentru verificarea modului de cooperare între structurile implicate, a timpilor de reacție, precum și a capacității de intervenție în situații complexe, contribuind totodată la consolidarea deprinderilor practice ale personalului operativ și la familiarizarea cursanților cu comportamentul adecvat în caz de urgență.
De asemenea, activitatea a evidențiat importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor și a cunoașterii regulilor de evacuare, elemente esențiale în limitarea efectelor unor astfel de evenimente.
Pe această cale, adresăm mulțumiri conducerii și personalului Școlii Naționale de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna pentru deschiderea și sprijinul acordat, precum și pentru buna colaborare în organizarea și desfășurarea acestui exercițiu.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii nivelului de pregătire și a capacității de răspuns în situații de urgență, contribuind la siguranța comunității.


