Excursie pe munte, în compania jandarmilor montani din Slănic Moldova

0

Peste 100 de copii și însoțitori au petrecut o zi din ” Școala de vară” în compania jandarmilor pe traseul montan Pârtia Nemira din stațiunea Slănic Moldova.

Micii exploratori au descoperit împreună cu ,,prietenii lor jandarmii” că reușita unei drumeții pe munte depinde de felul în care ne pregătim pentru aceasta.

Cum ne îmbrăcăm, cum ne dotăm rucsacul sau ce obiecte luăm cu noi în drumeție, reguli de conduită în mediul montan şi protejarea acestuia, tehnici de orientare în teren şi elemente de bază ce trebuie respectate pe timpul deplasărilor pe munte au fost doar câteva dintre informațiile pe care cei mici le-au învățat cu repeziciune.

Micile pauze de odihnă de pe traseu au fost prilej de interacțiune cu jandarmii și de a afla aspecte cu privire la atribuţiile ce revin jandarmilor montani, dotarea specifică Jandarmeriei Montane, zona de responsabilitate ce revine Postului de Jandarmi Montan Slănic Moldova, ce presupune o drumeție în siguranță și modul în care să acționeze atunci când întâlnesc un animal sălbatic și solicitarea ajutorului în cazul în care se rătăcesc sau se află în pericol.

Timpul petrecut în compania copiilor ne bucură tare mult și ca de fiecare dată, am venit și cu surprize. Colegii noștri au pregătit surprize dulci și legitimatii de „Jandarm pentru o zi” în mijlocul naturii, care au fost o amintire de neuitat.

Încântați de tot ce am pregătit pentru ei, „micii turiști” ne-au transmis că acest traseu are coordonatele: prieteniei, distracție și siguranței alături de jandarmii montani.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.