EXCLUSIV: Gabriel Berca fuge de colegiul 1 senat si se refugiaza in colegiul 3 de deputati

3

Senatorul PDL Gabriel Berca, titularul mandatului in colegiul 1 senat (mun. Bacau) a decis, pe ultima suta de metri, sa-si schimbe obiectivul in perspectiva parlamentarelor. Berca nu va mai candida in colegiul 1 senat, spun surse din mediul politic bacauan. Parlamentarul a ales sa se “refugieze” in colegiul 3 de deputati, pe fondul nominalizarii de catre USL a viceprimarului Dragos Luchian drept candidat in colegiul 1 senat. Luchian, creditat cu un scor de peste 50 la suta, s-a dovedit o nuca prea tare pentru fostul ministru de Interne.

Jocul nominalizarilor a fost favorabil deciziei luate de Berca, in conditiile in care Ionel Palar, deputat PNL de colegiul 3, va candida in colegiul 7, ocupat acum de pedelistul Vasile Gherasim.

In PNL nu s-a luat inca o decizie privitoare la candidatul pentru colegiul 3, partidul osciland intre vicepresedintele Consiliului Judetean, Claudiu Nastasa si afaceristul Lucian Ciubotariu. Primul nu reprezinta o somitate politica, ci doar un activist consistent in PNL; al doilea are o neasteptata problema cu legea, odata cu trimiterea in judecata de catre DNA a sotiei, Gabriela Ciubotariu, director tehnic in cadrul Inter Print.

In noul context creat, colegiul 3 pare a fi o “joaca de copii” pentru Berca. Pedelistul pare sa-si fi asigurat accesul in Parlament, tombola redistribuirii jucand un rol decisiv in economia colegiului 3 de deputati.

A negociat cu PNL

Refugierea lui Berca in colegiul 3 pare sa fie rodul unui aranjament politic cu PNL. Odata cu nominalizarea lui Ionel Palar in confortabilul colegiu 7, penelistii au cerut la schimb un candidat de mucava pentru Nicu  Marcu, protejatul lui Stavarache din colegiul 1 deputati. Zis si facut. Contracandidatul lui Marcu va fi avocatul Mircea Sprianu, nominalizat  de Forta Civica in colegiul 1 deputati. Sprianu, un nume fara rezonanta in mediile bacauane, nu va fi mai mult de un “sparring partner” pentru Marcu.

Pentru colegiul 1 senat, pedelistii anunta un candidat surpriza. Numele acestuia urmeaza sa fie dat publicitatii in zilele urmatoare.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

3 comentarii

  1. Apoi fratilor,naiba sa-i pieptene pe toti,de la A la Z. Daca Stavarache accepta orice fel de blat cu Berca,isi marcheaza „inceputul sfarsitului” in mod categoric.Cred ca nici aceste prezumtive variante actuale,care circula pe piata zvonurilor politice acum,nu vor fi cele finale.Berca trebuie sa mai treaca prin cateva emotii pana sa se poata refugia intr-un colegiu care sa-i poata conserva si materializa bruma de speranta ce o mai pastreaza.Oricum senzatia tuturor este ca va vinde orice pentru a se mai vedea o data parlamentar.Opinia mea este ca nu mai merita.Categoric.La el si la altii ca el,rusinea nu mai exista de multa vreme.In schimb, Dragos Luchian este cea mai frumoasa surpriza pe scena politica bacauana,dar,din pacate singura anuntata.Va conta mult cat de sinceri vor fi cu el „promotorii”.Imagine,prestanta de senator si credibilitate are cat lumea.La capatul celalalt,va fi interesant cat de jos poate cobori umilinta umana a unor abonati la parlament pentru a-si conserva privilegiile.Santem cu ochii pe ei.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.