Examenul de specialitate al medicilor rezidenti se va sustine la nivel national

0

Ministrul Sanatatii a anuntat, intr-un interviu publicat in Viata Medicala, ca examenul de specialitate, pe care medicii rezidenti il dau la finalul ciclului de pregatire in rezidentiat, se va sustine la nivel national. Proiectul prin care vor fi aduse mai multe schimbari in statutul medicilor rezidenti a fost finalizat de Ministerul Sanatatii si va permite acreditarea altor centre de pregatire in rezidentiat, in afara celor universitare. Proiectul Ministerului Sanatatii va permite medicilor rezidenti sa se angajeze cu contract de munca intr-o clinica, inclusiv una privata, inca din timpul rezidentiatului. „Medicul rezident, cand a terminat un modul de la cap la coada, va putea obtine libera practica pe acea specialitate. In acest fel va putea da consultatii si va putea efectua garzi pe acea specialitate”, a declarat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

„In acest fel va creste venitul medicului rezident respectiv pentru munca pe care o desfasoara, dar sub supraveghere. Va putea practica si va putea avea un contract de munca partial de prestari servicii pe bucatica respectiva”, a mai spus Nicolaescu. Intrebat daca medicii rezidenti se vor putea angaja pe specialitatea respectiva inclusiv intr-o clinica privata, ministrul Sanatatii a confirmat, precizand insa ca „pe mine ma intereseaza in special spitalul public. Medicul rezident va putea lucra intr-un ambulator din spital, de exemplu. Speram ca, in acest fel, vom putea acoperi o parte din zonele deficitare intr-o prima etapa”.

Examenul de specialitate, pe care medicii rezidenti il sustin la finalizarea rezidentiatului si care consfinteste calitatea lor de medic specialist, nu va mai fi sustinut la nivelul fiecarui centru universitar, ci national „pentru a avea o evaluare, o estimare a modului in care s-a facut pregatirea”, spune ministrul Sanatatii. „Trebuie sa facem o reevaluare a programelor de rezidentiat pentru ca foarte multe sunt depasite de vreme sau au anumite interese”. Pregatirea in rezidentiat va ramane in continuare in responsabilitatea Ministerului Sanatatii.

De pregatirea rezidentilor se vor putea ocupa si alte centre clinice, in afara celor universitare, daca acestea vor indeplini conditiile de acreditare. „Orice spital din Romania va putea pregati rezidenti daca va indeplini conditiile si vor fi acreditate de catre universitati. Interesul nostru este sa aducem medicul rezident cat mai aproape de pacient”, a spus Eugen Nicolaescu.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.