Evergent Investments dă în judecată Aerostar Bacău după refuzul retragerii din acționariat

0

Evergent Investments, fondul de investiții cu sediul în Bacău și acționar semnificativ al companiei Aerostar S.A., a anunțat că a inițiat demersuri judiciare împotriva Aerostar, după ce solicitarea sa de retragere din acționariat a fost respinsă de conducerea companiei.

Într-un comunicat transmis Bursei de Valori București, Evergent precizează că decizia de retragere a fost determinată de schimbarea obiectului principal de activitate al Aerostar, modificare aprobată prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 23 din 12 decembrie 2024.

Evergent a formulat Declarația de retragere la data de 13 martie 2025, dată de la care retragerea a operat de drept, în temeiul art. 134 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile. Întrucât Aerostar S.A. nu a respectat obligațiile rezultate din declanșarea procedurii de retragere, Evergent Investments a inițiat acțiunea în instanță în vederea respectării drepturilor legitime decurgând din exercitarea dreptului de retragere în conformitate cu prevederile legale incidente”, se arată în documentul oficial.

În luna martie, fondul băcăuan Evergent Investments (fosta SIF Moldova) anunțase deja intenția clară de a părăsi acționariatul Aerostar și de a continua demersurile legale pentru a-și valorifica drepturile.

Aerostar S.A., companie cu tradiție fondată în 1953, are ca obiect principal de activitate fabricarea de aeronave și nave spațiale civile (cod CAEN 3031). În 2024, societatea a raportat un profit net de 95,7 milioane lei, în creștere cu 2,9% față de anul precedent.

Structura acționariatului Aerostar este dominată de IAROM SA București, cu o deținere de 71,49%, urmată de Evergent Investments cu 15,14%. Restul acțiunilor sunt în posesia altor persoane fizice și juridice.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.