Europarlamentarul Dragoș Benea critică dur modul în care Compania Regională de Apă Bacău a gestionat actuala criză a apei și readuce în discuție funcționarea rezervei de apă a municipiului Bacău, construită tocmai pentru situațiile în care alimentarea din conducta de aducțiune este întreruptă.
Potrivit acestuia, actuala situație arată că rezerva nu reușește să asigure alimentarea orașului la parametrii pentru care a fost proiectată. Benea susține că problemele legate de calitatea și conformitatea lucrărilor ar fi fost cunoscute de mai mult timp de instituțiile implicate, inclusiv de foste conduceri ale Prefecturii, Primărie și personalul tehnic al CRAB.
Europarlamentarul PSD pune sub semnul întrebării și managementul operatorului regional, afirmând că actuala criză ar trebui să determine o schimbare la nivelul conducerii executive. El acuză lipsa de transparență a CRAB și susține că operatorul ar fi cunoscut de luni de zile existența unei probleme la Dărmănești:
„Când deții monopolul unei resurse naturale – APA – pe care o mai şi taxezi în facturi lunare care nu reflectă, nici pe departe, calitatea serviciului oferit, calitate mai degrabă îndoielnică, e clar că nu putem vorbi despre un bun management. Poate că în actuala criză a apei ăsta ar fi lucrul bun: decidenții realizează că la nivelul operatorului CRAB este imperios necesară o schimbare în bine în planul conducerii executive. În paranteză fie spus, am atenționat, în mod repetat, că rezerva de apă a fost executată cu mari – şi nedorite! – concesii în privința calității şi conformității lucrărilor, că recepția obiectivului s-a făcut „cu de-a sila” şi că rezerva nu va funcționa la parametri gândiți inițial.
Aceste realități erau ştiute de toți: fostele conduceri ale Prefecturii au notificat finanțatorul, Ministerul Dezvoltării, despre neconformitatea lucrărilor şi a materialelor puse în operă la rezervă; primăria la fel, iar personalul tehnic de la CRAB cu atât mai mult. Cei de la CRAB se comportă ca struțul care stă cu capul pitit în pământ, dar în calitate de furnizor de utilități ştia de luni bune că la Dărmăneşti este o avarie. Pe deasupra, percepe un preț substanțial crescut pe metrul cub de apă, care-l obligă la transparență şi explicații față de zecile de mii de băcăuani care când dau drumul la apă sună a gol! E limpede că ipocrizia nu mai poate salva aparențele, că rezerva de apă NU LIVREAZĂ, că un oraş întreg suferă, deşi e taxat exorbitant – lună de lună – pentru apa „furnizată” de CRAB.
Închei cu un apel către liberali, care e cazul să fie mai reținuți în rezoluții şi critici politice, măcar pentru faptul că au avut 4 ani un viceprimar care, în mod exasperant, a dat asigurări băcăuanilor că rezerva de apă e funcțională şi livrează apă în caz de avarii. Şi, iată, nu o face!” a transmis europarlamentarul Dragos Benea


Viziteu si managerul crab sa plece!
Aduceti bnai europeni si faceti apa asta odat!!!!
A venit apa in zona gării cumva?
Mulțumesc pe această cale CRAB că am făcut economii. În perioada asta am economisit vreo 2 MC de apă, adică vreo 45 de lei. Deci ( chiar dacă nu se incepe o propoziție așa) îmi rămâne mai mult pentru bere.
sa vedem cum il dati afara , luni se uita tot
Doru Constantin a ajuns director general al CRAB în urma unui concurs organizat la începutul anului 2023. Pentru recrutarea noului manager, CRAB a contractat firma Pluri Consultants Romania SRL din Ploiești, pentru 5.000 de lei. La concurs s-au înscris doi candidați, Florin Pavăl, directorul Thermoenergy, și Doru Constantin, acesta din urmă fiind declarat câștigător. Numirea a fost făcută prin Hotărârea Consiliului de Administrație al CRAB nr. 2 din 10 ianuarie 2023.
Legătura interesantă cu Primăria Bacău este că aceeași firmă de recrutare, Pluri Consultants Romania, fusese folosită anterior chiar de municipalitatea condusă de primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu pentru selecția administratorilor unor societăți ale Primăriei, inclusiv Thermoenergy Group și Societatea de Servicii Publice Municipale. Pentru selecția celor șapte administratori de la Thermoenergy, Primăria încheiase în martie 2022 un contract de 12.000 de lei plus TVA cu aceeași firmă.
Poate ne spune dl.Benea de ce plătim ce-a mai scumpă apă potabilă și canalizare din țară,nu datorită lor