Este oficial. Din martie, Romania intra in Schengen cu frontierele aeriene si maritime. Europarlamentar Benea: „Este un uriaş pas înainte făcut de România”

0

Sâmbătă seara, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că începând cu luna martie, se vor ridica restricțiile privind frontierele aeriene și maritime, iar România va putea emite vize Schengen. Ciolacu a menționat că acest demers marchează sfârșitul a 13 ani de eșecuri și umilințe, evidențiind că guvernul pe care îl conduce a inițiat un proces ireversibil. Premierul a menționat că în anul următor, eforturile vor continua pentru a închide definitiv acest proces.

Europarlamentarul Dragos Benea a declarat ca incepand din martie, romanii se vor bucura de avantajele spatiului Schengen, pe cale aeriana si maritima, deoarece controalele vamale vor fi ridicate in aeroporturi si porturi, in urma acestei decizii:

Schengen este realitate mulțumită premierului Ciolacu & PSD! Prim-ministrul Marcel Ciolacu şi guvernul său au reuşit să deschidă uşa Schengen pentru România: începând din martie 2024, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană si maritimă, controalele vamale fiind ridicate în aeroporturi & porturi după decizia unanimă luată de Consiliul European pe acest final de an!

Este un uriaş pas înainte făcut de România şi mă bucur că Partidul Social Democrat a avut – din nou – o contribuție hotărâtoare, după ce în urmă cu 20 de ani tot o guvernare PSD a băgat România în NATO şi a finalizat cu succes negocierile de aderare la Uniunea Europeană!Românii nu sunt cetățeni de rangul 2 în UE: sunt convins că premierul Ciolacu, perseverent cum îl ştiu, va continua în 2024 – cu aceeaşi determinare – discuțiile & negocierile cu partenerii noştri europeni pentru ridicarea vizelor de la granițele interne terestre şi integrarea completă a României în Spațiul Schengen.” a transmis Dragos Benea – europarlamentar PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.