Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău anunță o nouă reușită a unuia dintre elevii săi de elită. Alexandru Ioan Jicu a obținut locul al II-lea la Olimpiada Online de Fizică pe Echipe (OPhO), competiție internațională care a reunit peste 450 de echipe din 50 de țări.
Echipa „NOT ICHB(…)”, din care Alexandru a făcut parte alături de Antonia Radu (România) și Harry Gao (SUA), a reușit să urce pe podium după mai multe etape complexe – calificări, probe teoretice și interviuri cu organizatorii. Performanța confirmă talentul și pregătirea tinerilor, dar și sprijinul profesorilor coordonatori, Delia Pintilie și Marinela Bușteagă.
„Felicitări, Alex și mult succes mai departe! Rezultatele de astăzi arată cât de departe pot ajunge elevii noștri atunci când educația se îmbină cu pasiunea și perseverența”, au transmis profesorii.
Bucuria nu se oprește aici: chiar astăzi, Alexandru decolează spre Indonezia, unde va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată, pentru care s-a calificat după o competiție acerbă desfășurată în această vară.

