Elev al Școlii Naționale de Poliție Penitenciară din Târgu Ocna a intervenit la un accident rutier grav

0

Un elev al Școala Națională de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” a fost implicat într-o intervenție de urgență în urma unui accident rutier grav produs în județul Suceava, contribuind la acordarea primului ajutor până la sosirea echipajelor specializate.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 2 ianuarie 2026, în jurul orei 01:30, pe raza localității Budeni. Autoturismul implicat s-a izbit de un stâlp de beton, care s-a prăbușit peste vehicul, provocând avarii majore și blocarea conducătorului auto în interior.

Florin Arnăutu, în vârstă de 25 de ani, elev al instituției de învățământ din Târgu Ocna, a intervenit imediat la locul accidentului. Alături de Florin Mihai Rusu, militar în cadrul Batalionul 151 Războieni – Lupii Negri, acesta a participat la extragerea victimei din autoturism, a evaluat starea acesteia, a identificat leziuni la nivelul capului și membrelor superioare și a acordat primul ajutor, asigurând totodată stabilizarea termică până la sosirea echipajelor medicale.

Reprezentanții Școlii Naționale de Poliție Penitenciară „Constantin Brâncoveanu” au transmis că intervenția elevului reflectă nivelul de pregătire dobândit în cadrul instituției, precum și asumarea responsabilității civice în situații de urgență. Conducerea școlii a apreciat implicarea acestuia, subliniind că gestul este în concordanță cu valorile și principiile promovate în procesul de formare profesională a viitorilor angajați din sistemul penitenciar.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.